Friends are not what they used to be :| If they ever were friends! Plus how the hell can one tell if that in which we trust is a friend or a so called friend. Where do we put our trust? How can we avoid the playing, the lying, the hurt from when we find out ... We just have to never let them know that we really, really trust them. Let them think that we are idiots and that we can be played in such an easy way! =)) yes my friend ... i trust you completely!
"I've put my trust in you Pushed as far as I can go For all this There’s only one thing you should know"
Hey, friend, do you really think you know what I'm thinking? Think again! You can't play me! Keep it in mind!
Noaptea trecută pe Animal Planet un documentar despre o meduză ce populează nordul Australiei [Queensland] şi care este cel mai veninos/periculos animal de pe Pământ. Nu pot decât să recunosc fascinaţia ce a survenit după. Criminalul perfect se numeşte IRUKANDJI - The Killer Jellyfish ... O bucată de gelatină nu mai mare decât unghia ta este responsabilă de moartea mai multor turişti şi mai mult decât atât, aproape imposibil de capturat, din cauza mărimii. Ce mărime? Şi unii gândaci de bucătărie sunt mai mari decât ea. Oricum o vedeţi aici: Animaluţul sus numit, considerat de 300 de ori mai veninos decât o cobra şi 1000 de ori mai toxic decât o tarantulă, este cu atât mai periculos cu cât mărimea sa face imposibilă extragerea veninul. În cazul în care pielea îţi este atinsă de tentaculele acestui incolor animal acvatic pulsul îţi sporeşte de până la 5 ori, corpul îţi este macinat de o îngrozitoare durere care nu poate fi alinată nici măcar de doza maxim admisă de morfină. Totul depinde de propriul corp. De rezistenţa ta. Dacă cineva doreşte să se sperie mai mult să google cuvântul Irukandji. Asta era acţiunea întreprinsă de subsemnata pe la orele 1 ale dimineţii. Dar, vă rog, nu faceţi ca mine ... nu se ştie ce o să visaţi.
Revenind la probleme non-gelationase, am văzut Babel. A fost ok. Oricum, urâţenia despre care v-am spus îmi populează gândurile momentan şi dacă mai sunt de comunicat alte vorbe, am să le comunic atunci când îmi vor părea importante.
Ps> Unele meduze dorm pe timp de noapte! Economie de vedere la un animal ce a apărut acum mai bine de 500 de milioane de ani. Kinki.
"extreme ways are back again extreme places i didn't know i broke everything new again everything that i'd owned i threw it out the windows, came along extreme ways i know apart the colors of my sea perfect color me
extreme ways that help me help me out late at night extreme places i had gone but never seen any light dirty basements, dirty noise dirty places coming through extreme worlds alone did you ever like it planned
i would stand in line for this there's always room in life for this oh baby, oh baby then it fell apart, it fell apart oh baby, oh baby then it fell apart, it fell apart oh baby, oh baby then it fell apart, it fell apart oh baby, oh baby like it always does, always does
extreme songs that told me they helped me down every night i didn't have much to say i didn't get above the light i closed my eyes and closed myself and closed my world and never opened up to anything that could get me along i had to close down everything i had to close down my mind too many things to cover me too much can make me blind i've seen so much in so many places so many heartaches, so many faces so many dirty things you couldn't believe
i would stand in line for this it's always good in life for this oh baby, oh baby then it fell apart, it fell apart oh baby, oh baby then it fell apart, it fell apart oh baby, (oh baby) oh baby (oh baby) then it fell apart (feel apart), it fell apart (it fell apart) oh baby, (oh baby) oh baby (oh baby) like it always does(always does), always does (always does) "
Cum de se intamplă din astea? Ce-ţi place, nu te place şi ce nu-ţi place, te place? Paralelismul asta mă duce la disperare. Cum ajungem în acest punct? Care sunt criteriile după care ne miscam în acest ocean al boys and girls. Exact cum m-a întrebat tata, "care ţi-e nordul?". Numai că nordul meu nu e chiar al multor oameni, am lumea mea şi e doar a mea. Sunt rapid catalogată drept fata desteaptă şi tare, capabilă să îndure multe, fata care nu cade, doar de îndoaie. I'm made of plastic if you didn't know. Unde am învăţat să fiu aşa? Şcoala generală, nu s-a numit degeaba şcoală generală.
Dar gata nu vreau să continui o astfel de tema care nu-i deloc roz. Ştiu că genul astă de posturi nu-mi vor spori "popularitatea" însă, după cum am mai spus, a mea e lumea asta. Nu veţi auzi decât rar ultimele mele năzbâtii. Aveţi acces doar la un mic sertăraş al neuronului meu. Sertăraş populat de cuie şi cam atât. Când mă doare mă voi face auzită, când sunt fericită am să tac. Fericirea e doar a mea. Sigur aţi gândit măcar o dată până acum cât de egoist este modul în care scriu. Doar ce vreau şi atat. Da, vreau multe şi am să le primesc până mor. Întotdeauna eu. Rar alţii.
Going out tonight, poate ne întâlnim, improbabil însă.
Boot confession de la miss scrintin. See, never the same north.
Nu vă puteţi imagina ce tip de oboseală mi-a pus stampilă pe încheieturi, pleoape, coloană, tălpi. Este din gama aceea cu extraopţiuni. Somn, ameteală, piuit, ceaţă, imposibilitate de a reacţiona în timp util la unele drăgăstoase comentarii. Dar nu mă plâng, doar mă dau şi eu un pic în spectacol pe aici, pe tărâmul meu cu libelule.
Alături de înaripatele mele gâze, am să alipesc pe această dragă fiinţă de manga, pe nume Sunako. Mă distrează cum nu se poate mai mult :)
"Muncă de elefant." este statusul meu în acest moment. Cu toate că nu am timp nici de mine mă mănâncă degetele să scriu ceva. Azi nu mă mai voi cenzura. Aşa cum iese textul, aşa îi dau publicare.
M-am săturat să fiu văzută ca un om cu nasul pe sus. În pana mea nu sunt. Nu vă sunt superioară şi nici în vreun alt fel. Îmi doresc să mă vedeţi cum sunt ... unul dintre timizii oameni ai planetei. Este unul dintre lucrurile cele mai personale pe care le-am recunoscut până în acest moment şi am o teamă enormă să nu se întoarcă împotriva mea. Pe majoritatea nu vă cunosc şi nici nu vă voi cunoaşte, însă voi cei puţini cu care mă văd ... voi, vă rog, nu mă mai judecaţi! Nu o merit. Sunt cel mai mare visător al sudului, însă voi mă vedeţi doar ca pe o pasăre de prada. Cinismul şi aşa zisa insensibilitate a mea sunt armele care mă ajută să trec de cele 24 de ore ale zilei. Cheia coliviei mele o port la gât, pe un elastic alb, iar voi pentru a intra e nevoie să forţaţi uşa. Aveţi curaj. Tot ce veţi vedea înauntru este un om singur.
Şi încă ceva, nu mă mai loviţi vă rog. Că şi pe mine mă doare.
Într-o seară picioarele m-au dus acasă! Acasă la mama şi la tata, la cei doi bătrâni ochelarişti ai mei. Am încercat să descui, însă cheia ce păzea cealaltă faţă a uşii nu m-a lăsat. Am atins uşor soneria, am aşteptat să mi se deschidă. Sesam s-a pus în mişcare, iar ei m-au întâmpinat cu palpitaţii şi zâmbete. Le-a venit copchilul cel mic, fostul brotăcel rârâit şi cu ochii de culoarea Mării Negre.
M-au tratat cu zacuscă, brânzet şi vin fiert. Finalul ... un salt dublu axel în pat. Aşa uşor a venit ziua Sfântului, telefonul anunţând ba musafiri, ba sor'mea care nu a mai găsit bilet pentru vineri seara. Trecem sâmbăta, pregătiri culinare ornate cu degustări şi aproape de miezul nopţii, un tort de mere ornat cu m&m-uri. Pentru cei ce l-au văzut, rog insistent uitaţi depresia acută în care se găsea al meu onorabil tort. Duminica plină de abia-aştept-să-ne-revedem. Şi ajungem azi, trecând peste lunea plină de cfr-isme specifice.
Azi, astăzi, ziua de azi încununată cu ploi, încercări de adunare pentru frumosul Secret Santa Party al iubitei mele grupe 109 şi tot felul de plictisisme. Ultimele cuvinte publicate la 19 ani se referă la plictisisme. Cât de bine. Mergem mai departe şi ne gândim că ... what if we don't find the next whiskey bar?
Je la 19 :) "You who swallowed a falling star, o' heartless man, your heart shall soon be mine."
