Prostii de noapte

Salutare de pe scăunelul meu de căpitan din sufragerie! Să meargă tuturor bine, bine şi iar bine! Moralul la altitudini încântătorea cu capac deşurubabil! Revarsa altfel! Oricum ...

Am făcut o nouă pasiune în materie de simţuri olfactive. Va urma o reclamă gratuită la "Eau des Merveilles" Hermes. Tot ţin mostră lângă nasul meu pe jumatate înfundat şi după mai mult de 48 de ore încă simt parfumul adânc în sufleţelul meu. Cine ştie ce pana mea încerc să mai spun şi eu? Sunt toate de-a valma în mintea mea.
Am stat pe drumuri tot sfârşitul de săptămână şi simt cum tâmplele îmi pulseaza şi gleznele îmi dorm, cum degetele îmi sunt leneşe, iar pleoapele prea grele pentru a mai face faţă nopţii.
Am fost la Odeon, mi-a plăcut piesa interzisă minorilor sub 16 ani :p mdah mi-am terminat seara cu câteva full frontal-uri olandeze. Artă frate!
Iar ora de 9 dimineata, duminica în Bucuresti este wtf! Ciudat rău. Frig.

Alinare pentru ... noi

Am găsit un clip perfect realizat! Imagini din "In the mood for love" şi muzica Portishead - Undenied. L-am rulat la infinit în ultimele zile!



" Your softly spoken words
Release my whole desire
Undenied
Totally
And so bare is my heart, I can't hide
And so where does my heart, belong
Beneath your tender touch
My senses can't divide
Ohh so strong
My desire
For so bare is my heart, I can't hide
And so where does my heart, belong
Now that I've found you
And seen behind those eyes
How can I
Carry on
For so bare is my heart, I can't hide
And so where does my heart, belong
Belong
Belong
Belong"

Cea mai Frumoasa Andreea

Marţi!
Pe drumul de întoarcere de la cursurile pe care facultatea le ţine în afara capitalei am întâlnit un prichindel. Un piticot cu manuşi roşii, ochişori perfect albaştri şi un iz a copilărie. Mi-a zâmbit de atât de multe ori, cu aşa fericire, încât nu m-am putut abţine să nu o întreb "Cum te cheamă?"
Îmi arată dinţii pătrătoşi şi ţipă mulţumită că în sfârşit îi vorbesc "Andreea ... şi fac 7 ani de Sfântul Andrei! Tu? Eşti o Andreea?".
Conversaţia a evoluat, am trecut prin subiectele scoală [citire], prieteni [Beatriz, Andreea şi Nicoleta], surori [Georgiana 8 ani] şi condens. Era atât de fericită pentru că, înainte de a fi retrasă de la şcoală, pe caz de boală, învăţase să scrie "mama". Am presupus că boala este o infima infecţie a vârstei, însă înainte de a cobori din microbuz, prin acel gest atât de cunoscut nouă tuturor, însoţitoarea a şters broboanele de "condens" de pe fruntea Andreei de 6 ani, 11 luni şi 20 de zile. Acea miscare a mâinii materne [presupun] a dezvăluit un căpşor alb, rotund, fără nici măcar un fir de păr!
Nu mi-am putut controla nici surprindere şi nici durerea. Şi cât de mult a durut! Doar o vedeam pe Smi la 7 ani cu părul scurt, genunchii juliţi, alergând spre şcoala Nr. 8 şi bucurându-se de toate cele ce-i stau în faţă. Smi face 20 de ani în curând şi se dă mare şi tare pe blogul ei ... iar Andreea cea mică se duce la spital visând că va avea ajunge om mare.

Damn you life!
fotografie

Lilu-Lilu

Simt nevoia să zgârii câteva cuvinte pe o foaie, să las apa caldă să-mi inunde creierii şi să uit de vârsta care mă aşteptă după colţ. În 15 zile o să-mi apună bucuria de a mă declara de 19 ani. Într-o miercuri, la 20 de minute după cel de-al 15-lea gong, am să fiu îndreptăţită să cânt, pentru prima data "ca la 20 de ani". Ce onoare pe capul meu. Mă simt obosită şi leneşă. Vreau să visez că simt! Vreau obraji îmbujoraţi, mâini îngheţate şi ochi limpezi. Vreau zăpadă şi fericire pură.


Vita de Vie - Visare ... doar am fost de-a stanga lor la bal.


Iar acum câteva rânduri extrase din gândurile celui mai bun prieten al meu:
"Hi ! I'm Alex. Welcome to my head. This is a wierd twisted place so be careful, watch your step, keep your arms and legs in, at all times and of course, don't feed the animals :)) So what's up ? My life sucks."
Don't i just love him?

Smi urâşte

În data de 7 Noiembrie 2007 pe la orele 18.00 uram totul! Uram javrele care aveau tupeul să mă mârâie, mediciniştii care insistă să te întâlneşti cu ei şi după care te lasă baltă în ultimul moment, taximetriştii care se închid la pantaloni în faţa toaletelor publice, foştii colegi de liceu care nu se sinchisesc să-ţi răspundă la telefon, avocata care este în faliment până luni, mama care nu-mi returna apelurile şi sora care avea telefonul închis.

Şi mai am să-mi bag picioarele în moşnegii, arăboii şi soţii care nu-şi ţin ochii acasă, în băieţeii care îşi aşteaptă iubitele şi în cei care nu au curajul să make a move, în cei care se uită chiorâş la insignele mele cu pisica pătrată de pe piciorul stâng, în majoritatea elevelor de liceu care mă privesc într-un mod atât de drăgăstos, în sms-urile la care nu primesc răspuns, în magazinele Bucuria pentru preţurile atât de mari pe care le au, în maşinile parcate aiurea, în degetul pe care şi acum îl ţin bandajat, în cei care mă consideră carefree, emo şi alte tâmpenii de genul, în shuffle-ul care are grijă să aleagă atât de prost următoarea melodie, în cozile lungi de la bancomate şi în apartamentul în care nu mă asteaptă nimeni -.-

Cu toate acestea am să-mi scot picioarele şi am să-mi reprim ura pentru tot, toţi şi toate. Doar m-au ajutat să uit pentru câtva timp de mine şi de noi.

foto toek

Altă săptămână

Un weekend foarte casnic pentru mine! Mult somn :p şi grămezi de mâncăruri preparate de mândra moi. Castane coapte, clătite din făină integrală cu mere şi alte câteva bunătăţi! Toate acestea datorită monopolului asupra calculatorului TUIN instituit de creaţa mea colegă de apartament. Avea work to do! Trebuie să o iertăm şi să o ajutăm! Oricum, în rarele ei pauze de respiro am reuşit să ating câteva minute tastatura şi să squeeze in câteva capitole de manga. Un shoujo interminabil, nu prea bun, însă desenat cu foarte multă grijă. Odată început trebuie şi terminat!

Sâmbătă, la Palatul Suţu în curte multă lume adunată, multe timbre, insigne, arginturi, ceasornicuri, cu alte cuvinte multe *cough* vechituri *cough*! M-am întors la căldură cu 2 insigne albastre, dintre care preferata mea "FRUNTAŞ ÎN ÎNTRECERE 1971"
Ok, nu mă încadrez la număr [mândră posesoare a anului 1987] însă ... o să fie amuzant să o port!

A nins în Columbia, băieţii de la Firma nu s-au întors încununaţi de succes, iar degetul meu arătător de la mâna dreaptă e bolnav. Desfacerea castanelor şi-a spus cuvântul! Cu toate astea sfârşitul meu de săptămână a fost cel mai reconfortant din ultima vreme. Mă duc să vegetez un pic sub duş, iar apoi ... să văd pe unde ajung astă seară.
Toate cele bune!

pic: hanabi